Servicii integrate în Comuna Ileanda

Echipa proiectului “Servicii integrate în Comuna Ileanda” (POCU/827/5/2/139980) și-a propus să îmbunătățească traiul persoanelor vulnerabile din comuna Ileanda, județul Sălaj, iar pentru reușită se bazează pe implicarea întregii comunități. La fel ca majoritatea satelor românești, și Ileanda încearcă să își rezolve problemele, iar pentru asta a încheiat un parteneriat cu Asociația ASSOC, cooptând și Asociația GAL Valea Someșului, de care aparține comuna. Proiectul a avut valoarea de 4.842.887,85 lei, din care cofinanțarea UE fiind de 4.600.743,46 lei
Scop
Părțile implicate în acest proiect și-au propus, cu ajutorul finanțării obținute, să acționeze pentru reducerea numărului persoanelor aflate în situații de risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitatea marginalizată a localității Ileanda, județul Sălaj, adresându-se îndeosebi populației rome care este cea mai expusă riscurilor marginalizării atât din punct de vedere social, cât și economic.
Rezultate
Rezultatele vizate de membrii echipei de proiect vizează acordarea serviciilor integrate către minim 252 de persoane din comunitate, incluzând etnici romi; măsuri de ocupare, incluzând servicii ocupare şi formare profesională pentru 136 de persoane; calificarea a 116 persoane și angajarea a cel puțin 36 de localnici.
Data: 01.04.2021 – 30.06.2023
Finanțator: POCU
Localizare: Ileanda
Categorie: Măsuri integrate
Website: https://ileanda.assoc.ro
Image: Wikimapia